Program de făcut muzică

Program de făcut muzică mai simplu decât cel pe care ți-l voi prezenta în continuare, sincer o spun, nu cred că ai să găsești. De asemenea, sunt convins că nu vei găsi, oricât de mult ai căuta, nici un alt program asemănător care se aibă în spate o comunitate de utilizatori dispuși să se ajute între ei și să-și partajeze unii altora, proiectele la care lucrează. E vorba de LMMS; poate ai auzit de el, dar dacă ai auzit deja însă te mai afli în căutarea unui program de făcut muzică, înseamnă că nu ți-a fost prezentat așa cum ar fi trebuit. Oricum, nu-ți fă griji! Acum ești pe mâini bune!

LMMS: cel mai bun program gratuit de făcut muzică!


Program de făcut muzică: LMMS

Linux MultiMedia Studio, în continuare LMMS, este un program gratuit cu care poți crea muzică în Windows, Linux și Mac OS X, ce dispune de toate funcțiile și instrumentele de care ai nevoie pentru a da frâu liber talentului tău de compozitor.

LMMS, pe lângă instrumentele esențiale, vine însoțit și de ritmuri, loop-uri, sunete MIDI, un pian virtual foarte ușor de utilizat, un editor de ritm și bass, un editor audio pentru crearea melodiilor, precum și de o comunitate formată din utilizatori dispuși să împărtășească cu tine melodiile create (ai link spre câteva dintre acestea la sfârșitul articolului).

program de compus muzică

De asemenea, programul dispune și de un mixer FX cu 64 de canale, un număr destul de bogat de efecte menite să-ți mărească orizontul posibilităților de mixare, instrumente muzicale și plug-in-uri pentru toate gusturile! În ceea ce privește compatibilitatea, acesta admite fișierele MIDI și FLP, adică cele create cu FL Studio, și este compatibil cu standardele SoundFont2, VST(i), LADSPA, GUS Patches și MIDI.

Dar, de ce să o lungim cu vorba când o demonstrație ți-ar răspunde mai bine la întrebări decât aș putea să o fac eu prin intermediul a câtorva mii de cuvinte:

httpvhd://www.youtube.com/watch?v=kPjJIcix0tM&feature=player_embedded

Ți-am spus mai devreme că poți descărca gratuit proiecte create de alți utilizatori ai programului pentru a le dezvolta și personaliza după bunul plac. Ei bine, era vorba de acest director unde, după cum vei vedea, proiectele au fost organizate frumos, pe genul muzical din care fac parte.

Download LMMS

6 thoughts on “Program de făcut muzică”

  1. De TrakAxPC n-am mai auzit niciodata asa ca o sa il instalez sa vad de ce e capabil. Merci pentru recomandare.

        1. Ai citit articolul sau ai postat direct comentariul asteptand o interventie divina ?!?

        2. eu am dat cu google search si l-am descarcat de pe primul site gasit pe lista. Deci intra si tu pe google, si scrie acolo download lmms free; astfel il descarci prin google de pe ce site vrei din cele date. Eu l-am ales pe primul, tu alege-l pe care vrei. Bafta

Comentariile sunt închise.